Atunci când achiziționezi un autoturism, trebuie să plătești pe lângă carburant, piese de schimb și impozite obligatorii, și rovinieta sau taxa de drum. Orice vehicul care circulă pe teritoriul țării trebuie să aibă plătită rovinieta și aceasta să fie în termenul de valabilitate. Mai jos poți afla ce este rovinieta, cum se poate verifica valabilitatea sa, când este obligatorie și multe alte informații utile.
Rovinieta este obligatorie pe anumite drumuri ale României. Poate fi achiziționată în format fizic și trebuie alăturat actelor mașinii sau în format digital (e-rovinietă) pe telefonul mobil.
Polițiștii au dreptul de a verifica valabilitatea rovinietei, însă și tu poți să te ocupi de verificare taxă de drum, accesând erovinieta.ro. Astfel, vei ști când a început perioada de valabilitate a rovinietei și când se încheie, pentru a putea circula în legalitate pe drumurile din România.
👉Ai verificat valabilitatea rovinietei și ți-ai adus aminte că a expirat asigurarea RCA? Poți încheia o nouă poliță simplu și rapid pe asigurări.ro.
Rovinieta, numită popular și taxa de drum, este o taxă plătită de șoferi pentru a putea conduce în mod legal pe drumurile naționale din afara orașelor sau în zona intravilană a județului, respectiv în municipii. Taxa de drum trebuie plătită de orice șofer, indiferent dacă mașina este înmatriculată în România sau într-un alt stat sau dacă persoana are reședința în țară.
Pe scurt, orice conducător auto care dorește să iasă din localitate cu mașina este obligat să aibă o rovinietă valabilă, potrivit Ordonanței de Guvern nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. Dacă alegi să circuli exclusiv în orașul de domiciliu, nu trebuie să plătești rovinieta.
👉 Plata rovinietei este obligatorie, însă pentru a circula în siguranță pe drumurile din România, poți încheia și o asigurare de asistenta rutiera. Este utilă atât în cazul unui incident în trafic cât și pentru cazurile în care apare o defecțiune tehnică.
Dacă vrei să verifici rapid valabilitatea rovinietei, poți face acest lucru foarte simplu prin accesarea platformei CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) erovinieta.ro. Procesul este destul de simplu și presupune verificare rovinietă după număr și serie șasiu. Momentan nu este posibilă verificarea rovinietei fără serie șasiu.
După introducerea datelor, vei primi un scurt tabel în care sunt trecute următoarele date oferite de CNAIR: verificare rovinietă, respectiv numărul de identificare, categoria, perioada de valabilitate, data din momentul în care este valabilă rovinieta și data limită până când este valabilă.
Cu alte cuvinte, data viitoare când îți spui „am uitat când expiră rovinieta”, tot ce ai de făcut este să intri pe erovinieta.ro și să introduci datele mașinii.
De asemenea, conform Ordinului Ministerului Transporturilor nr. 365/2022 publicat în aprilie 2022, șoferii pot fi notificați prin e-mail cu privire la termenul de expirare a rovinietei. Această notificare se transmite doar în cazul rovinietelor cu o valabilitate egală sau mai mare de 30 de zile.
Rovinieta este obligatorie atunci când, ca șofer, folosești următoarele tipuri de drumuri din România:
Nu este necesară rovinieta dacă mergi pe:
Ori de câte ori ieși din localitate la volanul mașinii, trebuie să ai o rovinietă valabilă pentru mașină, indiferent dacă alegi să călătorești în interes de serviciu sau pentru vacanță.
Acest lucru înseamnă că de fiecare dată când părăsești localitatea la volanul mașinii, trebuie să deții o rovinietă valabilă pentru vehiculul cu care călătorești. Prin vehicul se înțelege orice autovehicul rutier înmatriculat, cu cel puțin două axe.
👉 Vrei să pleci în vacanță fără griji? Poți încheia o asigurare de calatorie pe asigurări.ro. Astfel, vei avea acces la un comparator de asigurări de călătorie, iar după plată, polița de asigurare îți va fi trimisă prin e-mail.
Persoanele fizice pot obține rovinieta dacă prezintă:
Pentru autovehiculele înmatriculate pe firmă (persoană juridică) sunt necesare următoarele documente:
Pentru autoturismele cumpărate în leasing este necesară și prezentarea contractului de leasing.
Poți cumpăra rovinieta din orice subunitate a CNAIR. Totodată, poți plăti taxa de drum la oficiile Poștei Române, la benzinărie, online pe site-uri specializate sau prin SMS. Dacă vrei să plătești prin SMS, trebuie să trimiți un mesaj la numărul 7500 în care vei specifica numărul de înmatriculare al autoturismului, scris legat, urmat de un spațiu, apoi litera categoriei autovehiculului.
Vei primi un SMS care va conține categoria autovehiculului, numărul de înmatriculare, perioada de valabilitate a rovinietei și costul total în euro cu și fără TVA. Următorul pas este să trimiți un SMS de confirmare (cu textul „DA”), însă doar după ce te-ai asigurat că datele sunt corecte. Mai apoi, vei primi un nou SMS de confirmare cu data și ora de valabilitate a rovinietei începând din momentul în care ai primit mesajul. Este necesar să plătești taxa de drum cu maximum 30 de zile înainte de expirarea celei vechi.
Costul rovinietei depinde de tipul autoturismului. În momentul în care plătești taxa de drum, ai la dispoziție mai multe perioade de valabilitate: 1 zi, 7 zile, 30 de zile, 90 de zile și 12 luni. Astfel, costul rovinietei se calculează după cum urmează:
Sunt exceptate de la plata rovinietei următoarele categorii:
În plus, o altă excepție este reprezentată de mașinile care au numere roșii (provizorii). Acestea atestă că proprietarul deține dreptul de circulație pe drumurile publice până la înmatricularea autovehiculului.
Amenda dacă circuli fără rovinietă este cuprinsă între 275 și 11.900 de lei, cele mai mici pentru autoturisme (275-550 de lei), iar cele mai mari pentru vehicule de transport marfă de peste 12 tone (5.950-11.900 de lei). Potrivit Legii nr. 241/2022 publicată în august 2022, amenzile actualizate sunt după cum urmează:
Majoritatea drumurilor din România sunt monitorizate de camere video speciale pentru a depista mașinile care au rovinieta expirată. Mai mult, șoferii pot fi amendați o singură dată pe lună, iar procesul-verbal se poate întocmi și în absența șoferului.
Ulterior, amenda pentru rovinieta expirată este comunicată în cel mult 30 de zile de la constatare și transmisă prin poștă.
Dacă trebuie să plătești amenda pentru rovinieta expirată, o poți face în 15 zile și vei plăti jumătate din valoarea amenzii. După trecerea celor 15 zile va trebui să plătești suma totală. Plata amenzii se poate realiza astfel:
Rovinieta sau taxa de drum trebuie plătită pentru a circula legal pe drumurile din România. Odată ce ai plătit rovinieta sau te-ai asigurat că încă este valabilă, tot ce îți mai rămâne de făcut este să conduci prudent.
Sursa foto: Shutterstock