Avantajele Sistemului Nostru
Asigurarea CMR vine în ajutorul antreprenorilor care planifică transporturi de marfă. Deși unele persoane se întreabă dacă CMR este obligatorie, de fapt, ea este facultativă însă recomandată mai ales pentru protecția financiară a mărfurilor transportate și a afacerii.
Investind în acest tip de asigurare facultativă, vei crește șansele de reușită a afacerii deoarece o asigurare CMR poate face diferența în competiția cu alți transportatori. În continuare poți afla ce este asigurarea CMR, ce se asigură și ce nu, ce riscuri sunt acoperite, care este suma maximă asigurată, cât costă o asigurare CMR, precum și alte informații utile dacă afacerea ta implică transportul de mărfuri.
Dacă vrei să îți deschizi un business care are drept obiect de activitate transportul de marfă, probabil că ești interesat și de asigurare CMR definiție.
Asigurarea CMR este o asigurare de răspundere a transportatorului pentru marfa transportată. Acest tip de poliță se încheie mai ales cu acele companii care au obiect de activitate transportul de marfă în țară și/sau în străinătate.
Să spunem că ai câteva mașini și transporți diverse mărfuri cu ele. Din diverse motive, la un moment dat, această marfă se deteriorează. Cauzele pot fi diferite; de exemplu, un accident de mașină, răsturnarea vehiculului, furtul etc. Având în vedere că marfa s-a deteriorat în timp ce se afla în mașina ta, poți fi făcut responsabil.
👉Dorești să preîntâmpini cheltuielile aferente unui accident auto? Poți încheia o asigurare de asistență rutieră. Aceasta acoperă accidentele din trafic, actele de vandalism, tractarea mașinii avariate și multe altele.
Mergem și mai departe și spunem că mărfurile transportare au o valoare mare. În unele cazuri, deteriorarea mărfii poate duce chiar la închiderea afacerii, mai ales pentru antreprenorii aflați la început de drum și care poate nu își permit să plătească despăgubirile.
Conform legii, proprietarul mărfii are dreptul de a-ți cere despăgubiri. Pentru a evita să plătești aceste cheltuieli, poți opta să închei o asigurare CMR pentru transportul mărfii. În cazul apariției unui incident, firma de asigurare preia riscurile asociate deteriorării mărfurilor. Acest lucru se întâmplă în cazul în care nu apar alte probleme sau există limitări ce țin de asigurarea CMR (vezi mai jos).
Asigurarea CMR sau asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș se bazează pe prevederile Convenției de la Geneva din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele la care România a aderat în anul 1972 prin decretul nr. 451/1972.
Potrivit acestui document se acoperă culpa transportatorului ca urmare a pierderii parțiale sau totale a mărfurilor sau avarierii mărfurilor. De asemenea, sunt acoperite taxele de transport, taxele vamale, alte cheltuieli apărute ca urmare a transportului mărfurilor și prejudicii cauzate de întârziere în eliberare.
Asigurarea CMR standard asigură majoritatea mărfurilor transportate cu vehicule, cu excepția unora care necesită condiții speciale. În general, include marfa transportată cu vehicule înmatriculate în România (însă nu întotdeauna), pe șoselele țării și care sunt transportate pe baza unui contract de transport.
În general, se acoperă pierderea parțială sau totală a mărfurilor care au loc pe durata transportului. Asigurarea CMR poate fi valabilă, dacă se verifică asiguratorul și dacă locul de încărcare sau cel de descărcare este o țară semnatară a Convenției de la Geneva (documentul a fost semnat de peste 40 de țări din Europa).
👉Vrei să închei o asigurare CMR de răspundere a transportului? În doar câteva minute poți afla ce asigurări CMR se potrivesc nevoilor tale!
Uneori, există clauze speciale pentru transportul unor mărfuri perisabile, caz în care este necesară dotarea cu instalații frigorifice. De asemenea, sunt necesare precauții în cazul unor produse electronice, mărfuri periculoase etc.
Cu excepția mărfurilor uzuale (orice de la șuruburi la mobilă, cărți etc.), dacă alegi să transporți mărfuri ce necesită condiții speciale de transport trebuie să existe clauze speciale în contractul pentru asigurarea CMR. Doar așa vei putea primi despăgubirile în cazul unui eveniment nefericit.
Există și câteva tipuri de mărfuri care nu se asigură. Acestea includ:
Pentru a face lua cea mai bună decizie pentru afacerea ta este important să te asiguri că firma de asigurări este autorizată ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară), intrând pe lista de asiguratori de pe site-ul autorității.
Întregul proces decurge fără probleme dacă soliciți ajutorul www.asigurari.ro care te va ajuta să descoperi cele mai bune oferte de asigurări CMR de pe piață. Tot aici vei descoperi care sunt drepturile și obligațiile fiecărei oferte, la final putând obține polița potrivit opțiunilor bifate de tine.
Încheierea unei polițe CMR online vine cu mai multe avantaje: vezi ofertele disponibile la un click distanță, primești consultanță gratuită și poți afla tariful aferent asigurării rapid. De asemenea, polița este livrată imediat, pe email iar plata se poate realiza prin transfer bancar sau online, fără costuri suplimentare.
După alegerea unei oferte, firma de asigurări emite polița CMR. Pentru a fi valid, contractul de asigurare CMR trebuie să conțină:
De cele mai multe ori, asigurarea CMR acoperă pierderea mărfurilor, riscurile de avariere, depășirea datei de livrare fără a depăși costul transportului de marfă și cheltuielile necesare pentru limitarea pierderilor de marfă și salvarea mărfurilor transportate.
Polița de asigurare poate fi încheiată pentru un singur transport, acoperirea riscurilor fiind delimitată temporal și spațial conform contractului sau pentru o perioadă mai mare de timp și pentru mai multe vehicule.
Având în vedere complexitatea transportului de marfă și organizarea sa, în timp firmele de asigurări au început să fie mai flexibile cu privire la riscurile pe care le acoperă prin asigurarea CMR. Mai jos sunt alte cazuri de acoperire de riscuri valabile pentru anumite firme de asigurări:
Pot fi asigurate mărfuri dintre cele mai diverse, de la cele generale la cele periculoase, marfă perisabilă, marfă de mare valoare (echipamente electrotehnice, produse farmaceutice etc.), marfă agabaritică, marfă vrac, autoturisme etc.
Asigurarea CMR nu acoperă, de regulă, situațiile care nu depind de transportator. Mai mult, nu se acoperă pagubele precum:
Majoritatea firmelor de asigurări oferă unele forme de acoperire suplimentară. Acestea pot include:
Ca asigurat, ai mai multe obligații în legătură cu asigurarea CMR. Mai jos sunt cele mai importante dintre ele:
Este dificil de estimat o sumă maximă în cazul pierderii parțiale sau totale a mărfii transportate. Conform Convenției CMR, suma maximă se stabilește în funcție de:
În general, suma maximă pe care o poți obține depășește rareori suma de 50.000 de euro. Aceste cazuri sunt izolate și variază de la asigurat la asigurat.
Costurile pentru asigurarea CMR sunt diferite, în funcție de firma de asigurări, și se calculează în funcție de mai mulți factori:
Dacă închei o poliță cu franșiză, este posibil ca prima de asigurare să fie mai mică. Se calculează ca procent din suma asigurată/dauna sau are valoare fixă. Poate fi valabilă doar pentru anumite riscuri; de exemplu, doar pentru furt sau se poate aplica pentru orice tip de daună care intră sub incidența asigurării CMR.
Asigurarea CMR se încheie pe o durată fixă menționată în contractul de asigurare, de cele mai multe ori, pe 12 luni, însă se poate încheia și pe perioade mai mici. În general, părțile pot stabili și alte perioade pentru asigurarea CMR, altele decât cele standard. Polița de asigurare poate fi încheiată pentru unul sau mai multe autovehicule de transport marfă.
În general, răspunderea firmei asiguratoare începe la data menționată în contractul de asigurare, însă nu mai devreme de aceasta sau de data încasării sumei aferente. Asigurarea încetează în ultima zi a perioadei pentru care s-a încheiat contractul.
Asigurarea CMR poate fi anulată unilateral de către firma asiguratoare, respectând legea. Cu alte cuvinte, trebuie să trimită clientului o notificare scrisă și un preaviz de minimum 20 de zile calculate din momentul primirii notificării. Drept client, și tu poți denunța contractul de asigurare și trebuie să oferi un preaviz în același termen de 20 de zile.
Ca transportator, plătești o cotă parte din valoarea mărfurilor firmei de asigurări. În general, polița de asigurare are o limită de răspundere, de regulă ea are valoarea de 50.000 de euro, însă poate fi mărită la cerere. Valoarea asigurării va avea o valoare cuprinsă între 0,5 și 1 la mie din valoarea mărfurilor transportate. În funcție de nevoi, se poate încheia pentru un singur transport sau pentru mai multe transporturi de marfă.
Este important de știut că se acoperă doar daunele produse strict pe durata transportului, deci, nu sunt incluse deteriorările care pot apărea în timpul încărcării sau descărcării mărfurilor. În mod suplimentar, unii asiguratori pot acoperi și aceste aspecte.
Mai mult, există și o limitare legată de daunele care pot apărea la complicitatea angajaților. Aceste aspecte sunt notate în polița de asigurare, motiv pentru care este indicat să citești cu atenție contractul.
De asemenea, nu uita că asiguratorul nu despăgubește la valoarea de piață a mărfurilor, ci la valoarea de producție. Se consideră că proprietarul mărfurilor a achiziționat marfa la prețul de producție.
Asigurarea CMR este recomandată mai ales dacă ai drept domeniu de activitate transportul de marfă în țară și/sau în străinătate. Având această asigurare, îți poți face activitatea în siguranță, știind că în situația în care apare un eveniment neplăcut vei fi despăgubit.